Oceanul

E noapte si cred ca soarele e pe cale sa rasara. Strazile sunt goale si ii aud pasii in urma mea. Respiratia ii e sacadata. Anii i se resimt in acel ritm greoi, neregulat. Nu ma intorc. Continui sa ratacesc pe strazile pe care le-am uitat. Nu mai recunosc cladirile, dar simt mirosul puternic al oceanului si stiu incotro ma indrept.
Timpul trece lenes si cand ajung pe plaja imi pare ca am calatorit o viata intreaga pana acolo. Rov m-a ajuns din urma si s-a asezat gafaind langa mine. Labele din fata ii sunt scaldate de valurile rare, care nu reusesc sa-mi ajunga picioarele. Stam in liniste o vreme. Dau sa-mi aprind o tigara, dar ii simt ochii patrunzatori atintindu-se asupra mea.
-Ma urmaresti de ceva vreme. Toate lucrurile au un sfarsit. Sau tu nu faci parte din acea categorie ingrata a "lucrurilor"?
-Mi-ai dat un nume, Di. Cred ca-ti place compania mea. Si adevarul e ca nu am nici sfarsit, nici inceput fiindca eu sunt tu.
-Esti un caine, raspund exasperata.
-Nu o sa ajungi  la nicio concluzie cu discutia asta, o stii si tu.
Am luat tigara in mana si am aprins-o. Stupid. Ca si cum m-as  razbuna pe el in felul asta. Am tras cu nesat din ea. M-a cuprins linistea.
-Cum e acum?
-Acum?
-Acum, la sfarsit.
-Ca la inceput.
-Nu plangi.
-Ar fi prea evident.
-Chiar si pentru tine...
Ii arunc o privire ce se vrea acra. El priveste oceanul.
-Ce iti doresti acum?
-Sa simt ceva.
-Orice?
-Orice.
-Iti simt vidul.
-Nu e vid.
-Dar?
-Nimic plin. Solid. Palpabil.
Mai trag de cateva ori din tigara si am impresia ca simt ceva ce seamana cu fericirea.
-Hai, doreste-ti ceva.
-Nu.
-Asta te salveaza.
-Nu.
-Adica nu te salveaza sau nu vrei sa te salveze?
-Adica nu.
-Ba da vrei.
-O simti? intreb ironica.
-O vreau.
Arunc tigara in valuri si ma intind pe spate. Cerul e colorat neobisnuit. Inchid ochii.
-O sa plec.
-Stiu. O simt, ii raspund, incercand sa par indiferenta.
E ironic. Stupid. Legati si inchisi unul in altul. El e eu. Eu sunt el. Eu nu sunt eu.
-Trebuie sa ai un raison d'être, Di.
Imi dau exasperata ochii peste cap la auzul cuvintelor lui.
-Dar am. Nu e acelasi lucru cu a-ti dori ceva.
-Oare? O dorinta nu devine intr-un final un raison d'être?
-Dar inca imi doresc. Multe lucruri. Daca nu simt nimic nu imi doresc nimic. Nu simt dorintele. Dar le stiu.
-Imi simt inima stransa.
-Stransa?
-Nu ca si atunci cand ti-e frica.
-Ca si atunci cand nu vrei sa lasi pe nimeni in ea?
-Ca si atunci cand nu poti sa lasi pe nimeni in ea.
Se aud zorii. Imi simt inima luand-o razna.
-E o dorinta buna, Di.
Peste doua zile plecam. Nu stim unde. In viata. Fiindca in viata nu stii spre ce te indrepti. Noi si dorinta noastra. Soarele rasare in urma noastra si nu mai simt mirosul oceanului

Believe

Cum poti sa iubesti stiind ca in orice moment inima ta poate sa se sfarme? Cum poti sa iubesti si sa nu-ti fie teama? Cum poti sa iubesti pana la urma? Cum stii ca iubesti? Cum e atunci cand ai credinta ca iubesti? Ca atunci cand alergi foarte repede. Te opresti. Defapt mergeai doar putin mai repede. Defapt nu iubeai. Te-ai mintit sau iubirea e atat de volatila incat iti scapa printre degete fara ca macar sa te atinga? Ar fi fost mai bine sa iubesti? Cu adevarat? Prin iubirea traiesti sau traiesti oricum? Ai trait in ultimele luni? A fost totul atat de bine pe cat a fost sau atat de rau pe cat iti amintesti? Cum a fost defapt? Da-mi o a treia persoana, da-mi obiectivitatea si lasa-ma sa gasesc adevarul.
Chiar nu ai iubit? Cand ai incetat sa iubesti? Adevarul e dat de obiectivitate sau de subiectivitate? Ce e pana la urma adevarul? A fost primul sarut la fel de important ca si ultimul? A fost vreunul important? A fost vreunul fericit? Cand ai fost cel mai fericit? De ce suntem dominati de clipele in care viata e o nenorocita si le uitam pe cele in care viata noastra e in mainile noastre? De ce nu ai incercat mai mult? De ce nu ai vrut iubirea? Cred ca nu vroiam ca macar sa incerci. Era mai bine deloc. Regreta, fiindca nu ai incercat mai mult.
Iti multumesc ca m-ai lasat intacta la mal. Ca mi-ai lasat o mica cicatrice. Sa stii ca inca nu-mi dau seama cat masoara defapt.Daca masoara ceva. Nu mi-e dor de nimic. Nu regret nimic. Esti ciudat de departe si eu sunt in regula cu asta. Cred ca am uitat de noi.
Iti multumesc pentru fericire. Poftim insa lacrimile. Nu imi amintesc prea bine fericirea, dar lacrimile le-am pastrat. Le arunc acum. Am aruncat ieri tot. Azi arunc ce-a mai ramas.
Iti multumesc pentru cat de putin ti-ai lasat sufletul in lumea mea. Iti multumesc ca nu te-ai ratacit in cearsafurile mele si iti multumesc ca nu ti-ai dezbracat sufletul si nu mi l-ai daruit. Iti multumesc ca te-ai eliberat, ca ai plecat. M-am eliberat  odata cu tine. Arunc acum totul. Cu bine!