vineri, 26 octombrie 2012

Franturi

As vrea sa ma aflu pe marginea unei stanci, undeva in Grecia. Sa-mi fi oprit motocicleta pe marginea drumului neumblat de nimeni si sa privesc incantatat peisajul acela incredibil. Marea sa-mi porneasca de sub picioare si sa sarute orizontul in straluciri solare. Sa trag adanc aer in piept, sa ma dezbrac si sa pasesc cu teama pe marginile ascutite ale stancilor. Sa privesc albastrul acela care reflecta cu atata fidelitate albastrul cerului. Sa fie liniste. Sa aud doar murmurul valurilor dedesubtul meu si bataile rapide ale inimii mele. Sa ezit, iar dupa un moment sa ma arunc in gol, fara sa ma gandesc la nimic. Sa aterizez in apa rece, sa ating o secunda pamantul de sub ape si apoi sa revin la suprafata. Cand iau prima gura de aer imi dau seama ca stiu raspunsurile la toate intrebarile care mi s-au strans in cap de-a lungul vremii. Cum se face ca eu sunt eu? Care sunt alegerile mele si care ale destinului? De ce tocmai el?
Apoi, peste cateva secunde, sa uit totul si sa raman cu regretul cumplit ca am tinut pentru o secunda Universul in palme. Ca in timpul zborului spre infinitul marin eu eram totul.
Sa continui sa inot cu inima inca batandu-mi cu putere in piept. Sa simt curentii tragandu-ma tot mai departe in larg. Sa visez cu ochii deschisi in timp ce in jurul meu se invarte o meduza. Sa dansam impreuna, intr-un dans nebunesc in care miza e moartea. Meduza sa se retraga in adancuri, iar eu sa ajung pe  o plaja izolata, virgina. Sa imi doresc sa pot imortaliza perfectiunea acelei clipe si totusi sa stiu ca acea clipa tocmai a zburat, trecandu-mi printre degete, atingandu-mi usor parul, infiorandu-ma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu