luni, 29 octombrie 2012

Nu

Mi-am dat seama cat de brusc am inceput blog-ul asta. Fara vreo introducere. Defapt nici nu sunt sigura ca un blog ar avea nevoie de asa ceva. Dar oricare ar fi regulile de bun-simt ale unui blog, eu o sa scriu aici cate ceva pe post de introducere.
Cantaresc de mult optiunea unui blog. O cantaresc in sensul ca sunt conservatoare si daca ar fi dupa mine as scrie scrisori prietenilor din alte tari. La fel cum pastrez un caiet unde scriu...ceea ce scriu (nu vreau sa numesc ceea ce scriu literatura fiindca nu e, desi cineva spunea ca cel care se considera artist chiar e- analog scriitor). Asa ca evident imi era greu sa trec in fata ecranului unui calculator fara viata si sa-mi pun sentimentele in el. Pardon, scrierile. In plus, joaca asta de-a scrisul pe blog e practicata in masa si cine ar vrea sa faca parte din masa? Asa ca am tinut strans stiloul in mana si am continuat sa scriu in caietul meu. Dar problema cu acest caiet e ca nu-l citea nimeni. Adica, mai circula prin mainile oamenilor a caror parere ma interesa, dar nimic mai mult. Nu era de ajuns. Vroiam sa vad ce impact ar avea ceea ce imi trece mie prin cap asupra unor oameni care nu ma cunosc si pe care nu-i cunosc( in mod ironic, inca tin treaba asta destul de secreta si blog-ul e vizitat tot de oameni foarte apropiati). Asa ca am intrat in rand cu lumea si intr-o zi, pe nepusa masa, am transcris cate ceva din ceea ce am scris in caiet, aici. Inca simt ca mi-am tradat caietul, desi  tot in el scriu daca scriu. Nu suport tastele. Imi opresc gandurile. Ca si desenul in programele alea sofisticate. Blank.
Am senzatia ca am fost un pic incoerenta. Blog-ul asta nu o sa fie despre viata mea plicticoasa- desi din cand in cand s-ar putea sa dau peste chestii misto si atunci voi tine sa anunt lumea intreaga despre ele- ci o sa fie un soi de carte in care adun tot ce scriu. Ceea ce scriu vorbeste mult mai mult despre mine decat lucrurile cotidiene...
Nu scriu pe un subiect anume. Ba defapt scriu, dar imi place sa cred ca mintea mea poate depasi stadiul asta si poate ajunge sa-mi ofere chestii mai importante, gen misterul vietii:). Nu scriu regulat si nu pot scrie la comanda. Am avut la un moment dat un scenariu intreg pentru un roman si am ajuns chiar departe cu el, cel putin in mintea mea. L-am pierdut pe parcurs si nu ma mai pot intoarce la el fiindca pur si simplu viata a luat-o in alta directie, dar am totusi inceputul si sfarsitul pe care o sa le scriu si aici...candva. Asa ca scriu aiurea, scene care mi se nazaresc in autobuzul spre casa sau foarte devreme dimineata. Uneori trece un timp foarte indelungat pana sa scriu ceva, alteori scriu pagini peste pagini in cateva zile. Scrisul ma elibereaza. Scriu tot ce am in cap ca si cum nu ar fi al meu si apoi reusesc sa ma inteleg. Scriu ce visez si visez ce scriu. Marquez spunea ca nu isi reciteste niciodata manuscrisele, m-am intrebat tot timpul daca  asta spune ceva, daca e o chestie specifica oricarui scriitor adevarat. Apoi mi-am dat seama ca nu-mi prea pasa, ca oricum o sa citesc si recitesc tot ce am scris de o suta de ori din simplul motiv ca reusesc sa ma pierd in citit la fel cum ma pierd cand citesc Cartarescu. Da, o sa continui sa vorbesc despre autori mari atunci cand vorbesc despre mine:)
Cam asa e cu scrisul...
Sper ca odata intrat aici te vei pierde si tu in citit. Cred ca pentru asta e scrisul. Nu pentru uitare, dar pentru a calatori intr-o alta lume. Mi-a trecut prin cap intr-o zi ca sufletul nostru ar fi impartit in mii de bucatele si ca ele ar fi aruncate peste tot in lume. Si prin calatorii le recuperam. Nu vorbesc aici de sejururile in resorturi de lux in care pur si simplu stai ca si acasa, cu diferenta ca  in loc sa stai in fata televizorului, te lungesti pe un sezlong  la piscina si privesti de departe marea. Nu, vorbesc de calatoriile acelea in care mergi de dragul de a vedea lumea. Calatoriile in care cunosti oameni si inveti mestesuguri. Calatorii din care castigi ceva, din care te intorci cunoscand lumea mai bine sau pur si simplu  cunoscand lumea in alt fel. Exact asa ar trebui sa fie cartile. O calatorie care sa-ti ofere lumea. Interiorul lumii. O carte ar trebui sa-ti ofere o particica de suflet. Asta sper sa pot da prin scris la un moment dat. Sa dau si sa impart cu lumea sufletul meu construit din toate cartile pe care le-am citit vreodata.
Fiti buni si fiti nebuni!(asculta Radio Guerrilla)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu