Trebuia sa fumez neaparat. Trebuia sa ies in agitatia aia inutila din casa. Trebuia sa lasam casa sa ramana in liniste. Sa respire pentru cei care au uitat s-o faca.
Am iesit incetisor prin bucatarie, in curtea din spate. Cainele ala nenorocit s-a repezit la mine, dar lantul era prea scurt. L-am privit cu sfidare si am trecut prin hambar in gradina. Scene din copilarie au inceput sa mi se deruleze in fata ochilor. Strigatele noastre vesele imi rasunau in urechi. Trecusera anii si iata-ne din nou impreuna. Schimbati. Nu atat de impliniti pe cat ne-am visat. Inca visand. Inca certandu-ne din nimicuri. Verisoara mea alerga plangand pe langa mine. Verisorul meu o urma. Nu imi mai puteam aduce aminte ce isi urlau unul altuia. Am tras din tigara si am incercat sa aduc verile inapoi. Verdele acela pe care pensula mea nu a reusit niciodata sa-l redea cu adevarat. Solaritatea aerului. Libertatea. Nu ajunsesem inca sa o am. Bunicul meu se arata de dupa colt, dar disparu aproape imediat. Zambea. Ceata sfarsitului de octombrie invaluia gradina si trupurile scheletice ale copacilor ma infiorau. Am auzit pasi si o injuratura. M-am speriat si am aruncat tigara. M-am inecat. Am calcat cu nervozitate peste ea, in ritmul tuselor.
Matei a aparut din hambar si imaginea lui, acolo, m-a mirat. Nu se astepta nimeni sa vina. Nu prea vorbisem in ultimii ani. Nu raspundea la telefon. Nici la email-uri. Am renuntat pana la urma. Si acum iata-l acolo, imbracat in negru, groaznic de tras la fata, cu o tigara in mana. Am inceput sa rad si mi-am scos inca o tigara. M-a imbratisat. Pastrase mirosul pe care il cunosteam dintotdeauna. M-a sarutat usor pe frunte, apoi s-a indepartat putin ca sa ma priveasca.
- Am ramas cu imaginea ta din seara aia de august, cand ai plecat asa pe neasteptate, cu zambetul ala al tau pe buze. Ai ramas la fel. Chiar si zambetul transparent il pastrezi...
L-am lovit usor peste umar. Apoi inca o data, un pic mai tare.
- Al naibii, ce-ai facut toti anii astia?
A ridicat din umeri si a tras din tigara. Nu ma privea. Mi-am dat ochii peste cap.
- Ce faci aici? a intrebat dintr-odata.
I-am aratat tigara. A inceput sa rada si m-a inghiontit usor. I-am zambit. Am inceput sa simt frigul si tigara se terminase.
- Europa e groaznic de intinsa. Mi-a luat ceva vreme sa o vad pe toata...
M-am intors surprinsa. Mi-a aruncat una din acele priviri ale lui printre gene, fugara. Nu stiam ca asta facuse in tot timpul asta.
- Stiu. Eu nu am avut rabdare. Prea multa singuratate printre atatia oameni.
S-a apropiat usor de mine si stiam ca si el a ramas cu impresia asta. Mi-am mai scos o tigara.
- Stiu ca mi-ai scris...
- De ce ai venit? l-am intrerupt.
A facut o pauza si privirea i s-a pierdut dincolo de ceata ce invaluia gradina.
- Ii vad si eu. Ne vad chiar si pe noi, i-am spus.
- Tocmai de-asta am venit. M-a socat toata povestea asta. Stii, ma tot gandeam ca o sa vin aici si totul o sa fie exact ca si in copilarie. Ei o sa fie aici si tu vei fi si ne vom pierde iar zilele aiurea si vom uita de toate rahaturile de zi cu zi. Si am venit. Si tu te ascunzi aici cu zambetul tau si Olguta e plecata pe nu stiu unde si ei sunt niciunde si nu ma cunosc strazile si nici macar aerul nu mai e la fel. Si padurea din spatele casei nu mai e si niciunul din pustii aia nu mai stau pe aici.
Am ras.
- Ce, credeai ca te intorci aici si gata, te gasesti pe tine? Crezi ca te-ai uitat pe aici si locul asta te-a pastrat undeva intact? In padurea din spatele casei?
Nu-l priveam si imi parea rau pentru vorbele pe care nu le puteam controla. Stiam ca nu asta astepta. L-am simtit indepartandu-se. Mi-am aprins inca o tigara si bunicul meu ma privea si expresia sa era lipsita de sens.
M-am intors in curte. Matei nu era acolo. Am auzit o masina demarand si mi s-a parut stupid ce face. Am intrat in casa. Tudor ma privea intrebator si stiam ca intuise totul.
- De ce nu-mi spui cand mergi sa fumezi? Ce naiba, crezi ca mie imi place toata treaba asta? Tot incerc sa ma descurc singur, dar pe bune daca de data asta merge.
L-am privit surprinsa.
- Stii ca tocmai ai o cadere, nu? am zis in timp ce ii indesam pachetul de tigari in buzunarul hanoracului. Si ca astea nu prea ajuta?
Si-a plecat privirea si s-a inchis inapoi in el.
- Stii unde a plecat Matei?
- Da, in timp ce trecea foarte grabit prin curte a tinut neaparat sa ma anunte ca pleaca naiba stie unde.
L-am lovit usor si m-am intors sa plec.
- Sunt cu tine, sa stii, i-am spus, intorcandu-ma.
- Stiu, mi-a zambit.
Habar nu aveam unde as fi putut sa-l gasesc. Am dat drumul la incalzire in masina si am stat o vreme pe scaun, cu muzica radioului in urechi. Nu ajuta. Nu stiam vreun loc unde Matei ar merge. Asa cum spunea si el, totul se schimbase. Toate vechile noastre locuri fie fusesera distruse, fie fusesera inlocuite de locurile altor pusti. Am mers o vreme cu masina si m-am gandit ca poate a plecat de tot. Avea obiceiul sa plece in liniste, fara sa priveasca inapoi. Cand am inceput sa-mi spun cat de stupida si exagerata a fost reactia lui, i-am vazut micul BMW parcat aiurea pe o strada. Am oprit masina cu cateva sute de metri in spatele masinii lui si am mers pana in dreptul ei. Era la volan si privirea ii era iar pierduta aiurea. Am ciocanit in geam si el a tresarit usor. S-a dat jos din masina. Nu ma privea. Eu nu aveam habar ce sa zic.
- Ce-s cu plecarile astea dramatice, Matei?
A zambit usor si i-am simtit degetele plimbandu-se usor pe mana mea. Nu m-am retras.
- Sunt atatea lucruri pe care as vrea sa ti le spun.
-Tot timpul e la fel, Matei...Nu spui nimic. Vii si pleci si nimeni nu stie ce-i in capul tau.
 Continua sa-si treaca degetele aiurit peste bratul meu.
-Vrei sa stii ceva? am continuat. Nu totul e despre tine si despre mine. Nu totul e despre tine si despre cum lumea ta nu e asa cum o vrei tu, am continuat in soapta.
Ii simteam inca buricele degetelor desenand haotic pe mana mea.
- Deci nu trebuie sa ma gasesc pe mine? a intrebat, privindu-ma. Avea cateva riduri insinuate in coltul ochilor.
- E aiurea treaba asta. Nu e vorba de cautat. E vorba de tine acceptand faptul ca te schimbi. Ca tu cel de acum cativa ani s-a transformat pur si simplu. E inca acolo. Sub tine cel de azi.
Imi ziceam ca oamenii normali si-ar pune intrebari simple, chestii de genul: "Ce mai faci?", "Unde lucrezi?", "Ai cerut-o in casatorie pe tipa aia?". Nu, noi tineam neaparat sa facem lucrurile complicat.
Acum mana lui se scufundase in parul meu si el ramasese cu privirile atintite spre mine. Nu reuseam sa respir regulat.
- Tu ce-ai mai facut? m-a intrebat si urma unui zambet i s-a ivit in coltul gurii.