Am vazut azi un ceas care mergea complet aiurea. Mi-am imaginat ca undeva, la miezul noptii, la trecerea dintre ani, in prima secunda din noul an, toate ceasurile se deregleaza. Timpul se innoieste si ceasurile sunt derutate. Nu stiu unde sa-si fixeze acele, inspre ce ora sa arate, habar nuau unde se afla si spre ce se indreapa. Nu se indreapta spre un viitor necunoscut, dar ratacesc aiurea prin timp. Ceasurile sunt grozave. Pot fi oricand, in orice vremuri. Imi place sa cred ca pe undeva ceasurile pastreaza in ele intreaga noastra istorie. Toate ceasurile din lume care functionau pe 11 septembrie au incrustate in mecanismele lor toate strigatele, toate sufletele indoite, sunetul avioanelor izbind turnurile, toate imaginile vazute prin ochii oamenilor care alergau si prin ochii nostri in fata televizoarelor. Au incrustate in ele lacrimile varsate, au in ele solidaritatea lumii din acele momente.
La miezul noptii ceasurile scapa de o clipa de sub control, se intorc la momentul lor preferat din istoria pe care au trait-o. Mi-am imaginat ceasul acela, pe care l-am vazut de dimineata, singur in sala aceea imensa, ticaind in linistea coridoarelor, in timp ce afara buze fericite se atingeau, brate se incolaceau intr-o imbratisare cruda si artificiile luminau cerul incleiat de ceata. Ceasul ticaia singur si s-a oprit la imaginea celor doua trupuri arzand ingemanate, in asternuturile scaldate in dragoste. Ramase acolo si uitase timpul. De atunci ceasul isi invarte acele in jurul acelor minute si priveste la infinit scena.
Ceasul tau cu ce e incrustat? Cate amintiri tine in el, cati ceasornicari i-au dictat istoria, ce timp arata defapt acele lui? E prezentul sau e aceeasi ora reluata in infinitate, incepand din prima clipa in care rotitele s-au invartit in interiorul sau? Poate ceasul tau a ramas la prima sa ora de viata, poate a inregistrat acea ora de istorie si o joaca in fata ta si tu nu stii asta si crezi ca traiesti in prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu