Ingo

Ma vars in tine cu totul si iti inund trupul inalt si tu nu observi. Ma trec fiorii atunci cand ma lovesc usor de peretii organelor tale si eu in tine sunt ametita de tine. Nu-mi gasesc foarte clar cuvintele si asta ma frustreaza. Simt un ghem imens in mintea mea si cuvintele l-ar putea desfasura, l-ar descalci. Dar ar fi prea usor.
Nu intelegi ca sunt in tine. Refuzi pur si simplu sa intelegi. Iti continui viata in laboratorul tau cu muzica si eu nu ma pot realcatui odata imprastiata.
Asculta-ma putin. Doar un minut opreste-te din alergarea ta oarba inspre utopii si antiutopii si priveste-ma. Ma dezbrac acum in fata ta. Bisturiul bunicului meu taie incet in carne si imi scot inima din piept. Imi doream sa tin o inima batand in mana si iata-ma acum, cu propria inima, cu maflormatia ei, zabatandu-se usor. Ti-o intind. Citeste-o!
In seara asta nu te iubesc. In seara asta cred ca as putea inceta sa te iubesc. Cred ca m-as putea opri sa-mi traiesc viata cu rezerva ta de oxigen. Te-ai simtit vreodata singur? Singur, dar prins in ceva inexplicabil. E stupid sa stai in mijlocul strazii goale si sa te simti inlantuit cand in jurul tau e doar universul. Te incolacesti in jurul meu si ma simt singura. Ma gadili usor in locul acela de langa umar si refuz sa rad fiindca in seara asta nu te iubesc.
Nu poti sa-mi furi viata. Refuz. Refuz sa ti-o dau. Nu rade...stiu ca ti-am dat-o de buna-voie, dar te rog, lasa-ma sa cred ca inca imi apartine. Simt un nod in gat. Nu intelegi ce scrie acolo. Iei bisturiul si o diseci, stangaci, nepriceput. E un labirint acolo si e evident, dupa expresia fetei tale, ca nu ai mai dat peste vreo alta asemenea inima. Peretii labirintului sunt imensi, dar tu esti deja in el. Erai acolo de la nascarea lumilor si nici macar nu stiai.
Poftim? Te simti singur in el? E din cauza ca in seara asta nu te iubesc.

5x8

In fine pot scrie. Simteam in ultima vreme cum se aduna ceva in mine si cred ca asta e momentul in care voi reusi sa inteleg despre ce e vorba. Vreau sa scriu despre tine. E groaznic de important sa scriu despre tine fiindca e singurul in mod in care te pot tine captiv, daca vreodata vei vrea sa pleci. Ma intorc si te privesc si lumina dupa-amiezii ploaioase iti lumineaza chipul adormit. Cine esti defapt? Stau de multe ori si ma intreb daca chiar esti acolo. Cum pot stii asta cu siguranta? Ma ridic si ma asez langa tine. Iti trec o mana prin par si asta ma asigura ca esti real. Te misti putin si imi iei mana intr-a ta. Nu. Trebuie sa-mi dai mana inapoi ca sa pot scrie.
Te-ai intors aseara tarziu si te-ai strecurat in pat fara sa zici nimic. Nu m-am trezit.
Am nevoie de tine, dar nu inteleg prea bine de ce. In ce fel am nevoie de tine?
M-ai intrebat ieri despre gandurile mele, despre convingerile mele. Te-am privit si in momentul ala tu ai stiu ca sunt goala pe dinauntru.
Incerc sa ma vad prin ochii tai si ma intreb daca sunt reala asa cum ma vezi. Daca intr-una din diminetile astea te vei trezi si chipul meu iti va fi strain? Pe undeva, tu ma creezi, tu ma faci in ceea ce sunt. Dar care sunt eu, cea reala? Cea pe care o vezi tu, pe care o visezi sau eu, sinele meu cunoscut?
Vreau sa-ti spun ca nu mai cred in nimic acum. Ca viitorul mi l-am inchis in plame, l-am strivit. Inaintam, calcam viitorul in picioare si acel viitor batatorit e trecutul.Trecutul e doar un viitor cunoscut. Clipa aceasta, "clipa" deja e devenit trecut.
Imi place sa invart timpul pe degete. Imi place sa stau in maini si sa-l privesc asa, invers. De ce acum nu cred nimic? Ce ma face sa cred? Ce ma face sa ma gandesc la ceea ce ma gandesc? Ce ma face sa ma gandesc la intrebare " ce ma face sa ma gandesc la ceea ce ma gandesc?"?
Ti-ai scris cartea ta de convingeri si nu ma lasi sa o citesc. Stiu ca ai scris-o fiindca te aud noaptea batand la masina de scris. La masina mea de scris. Crezi ca nu stiu?
Noaptea, uneori, ma fac mica de tot si intru pe sub pielea ta. E ciudat. Inima iti pompeaza sangele grozav de tare si ma deplasez extrem de greu pana la creier. Dau mana cu Rov, acolo, la intrare. Ah, dar tu nu il cunosti pe Rov. Nu conteaza. Rov imi zice mereu: "Nu sta prea mult", dar e de prisos. Zidruile din jurul gandurilor tale sunt imense. Observ dupa colt ideea aceea despre corp si sine pe care mi-ai spus-o de dimineata si e stinghera. E julita si zidul e spart intr-o parte, aproape insesizabil. A iesit de acolo, din lumea din spate si sta in fata mea, iar eu o ating usor. Aud ceva, ca un bazait electric si stiu ca esti tu, compus din ganduri. Numai ganduri suntem la sfarsit.
Nu stiu cum sa trec zidul. Am senzatia ca daca as incerca el ar mai creste si tu nu ai mai fi langa mine. Ma intorc resemnata in pat. Dimineata imi povestesti un vis ciudat si nu ma recunosti in el.
Cum sa-ti spun ca tu ai umplut nimicul? Ca tu ai dat o forma acelui Tot? Sa-mi frang zidurile? De prisos. Ai reusit sa le frangi noaptea trecuta. Imaginea ta, cu floarea de soare in mana la poarta sufletului meu m-a lasat fara suflare. Nu te auzisem venind. Si tu nici macar nu crezi in suflet.