sâmbătă, 16 februarie 2013

Eu si eu

- Ce e cu  plaja asta, Rov? De ce ne tot intoarcem aici?
- Inca nu ai inteles?
- Nu stiu daca vreau ca macar sa inteleg.
- Dar de ce pui intrebari atunci?
- Fiindca vin aici.
- Crezi ca timpul poate sta pe loc?
- Toate cartile alea pe care le-am citit ti-ar spune ca nu, treaba asta e imposibila si stupida. Iti dai seama, cartile alea spun ca timpul are o forma? Imi vine sa le spun: " Nu mai spune...". Dar pana la urma tot cartile m-au invatat sa cred ca orice e posibil. Asa s-au nascut ele. Asa ca eu cred ca viata poate face timpul sa stea in loc. Ceva marunt, ceva minunat de frumos in insignifianta sa il poate opri. Sau mai degraba poate prelungi o clipa la infinit.
- Ai trait vreodata ceva de genul asta?
- Am cautat mereu sa-mi prelungesc viata cu o clipa. Si am reusit de cateva ori.
- De cate ori?
- Rov, asta e aiurea. Am tot felul de listute cu diverse chestii, dar asta e ultimul lucru caruia i-as tine socoteala. Sunt adunate in mine clipele astea. Clipele din afara timpului iti prelungesc viata si sunt conservate apoi in tine. Frica in fata pericolului iminent, momentul dinainte saltului, un sarut, sala de asteptare a unui spital. Cred ca ele masoara infinitul...
- Stii ca asta e practic o aberatie, nu?
- Stiu, doar ca nu mai tin cont de stiinta atunci cand simt.
A stat o vreme sa se gandeasca.
- Crezi ca poti sa traiesti o viata intreaga din clipe de genul asta?
- Am fi infiniti, Rov si stii ca asta ne-ar asemui cu Universul.
- Si e o povara prea mare sa fii sora universului... Dar stai putin. Iubirea.
L-am privit surprinsa fiindca nu vorbea niciodata despre asta.
- Ce e cu iubirea, Rov?
- Asa se explica fapul ca nu iubim o viata intreaga...
- Dar iubim o viata intreaga!
Laba din spate i-a zvagnit nervoasa. Marea era linistita in acea zi.
- Iubim stelele, iubim stolul acela imens de pasari care dansa pe cer din dupa-masa asta, iubim fiecare trecator care ne zambeste. Iubirea, Rov, e zambetul nostru pana la urma.
- Dar iubirea e clipa prelungita la infinit si atunci...
- Suntem infiniti, dar intr-o anumita masura.
- Cum vine asta?
-Nu stiu. Rov?
- Da?
- Cred ca aud sunetul facut de trenul care se indreapta inspre mare.
- Cand te vei trezi dimineata, o vei putea imbratisa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu